Prima pagina | Intalniri HR Partner | Articole | Stiri | Cursuri si evenimente | Inscrie-te pe HR Partner | Contact
   
 
 
 
 
Pus la dispozitie de Amrop Romania, 2018-01-29
Oana  Ciornei, Managing Partner Amrop Romania, a acordat un interviu in cadrul revistei Unica, in care a prezentat cititorilor informatii cu privire la modul in care se lucreaza in executive search si cum ar putea acestia sa isi construiasca in avans relatia cu un headhunter.
Pus la dispozitie de Romanian Software, 2018-01-30
Intarzie destul de des la serviciu. Nu se implica decat de suprafata. Sta in pauza de masa cel putin o ora si jumatate, nu termina aproape niciodata un proiect la timp, ceea ce nu il impiedica sa plece mai devreme. Sa nu mai vorbim si de zilele in care se invoieste, pentru ca apare cate o problema personala.
Pus la dispozitie de UNIVERSUM Events, 2018-01-30
Piata a inteles ca un teambuilding inseamna ceva mai mult decat un team-drinking night. Dar cum facem sa indeplinim obiectivele echipei dar sa mentinem si componenta de FUN?
Pus la dispozitie de AcademiadeHR.ro, 2018-01-30
Intr-o economie mereu in deficit de talente, lista motivelor pentru care oamenii decid sa plece s-a amplificat exponential, iar intelegerea cauzelor care determina fluctuatie intr-o companie, desi nu usoara, este primul pas ce trebuie intreprins pentru corectarea eventualelor probleme de acest tip. Tratamentul nu poate incepe in lipsa unui diagnostic corect.   
Pus la dispozitie de Trend, 2018-01-31
Un an Nou, un nou TU cu Trend Consult.
In 2018 am lansat programul "Trend Leadership Journey" bazat pe sase principii care stau la baza oricarei organizatii in care oamenii se simt liberi si actioneaza independent, interconectat, pentru a o duce in directia potrivita: meaning, autonomy, care, integrity, courage & aspiration to excellence.
Maraton? Ce v-a apucat? TREND și-a propus să alerge 241,07Km
Pus la dispozitie de Romana Baia - Partner, Head of Research&Development, Trend, 2017-08-28

Suntem 28 de oameni din Trend înscriși la maratonul din 15 octombrie! Pentru o companie cu mii de angajați, nu e un număr mare. Pentru noi însă, 28 înseamnă 62% din firmă, iar înscrierile nu s-au încheiat încă... 

Facem adesea lucruri împreună în timpul liber – ieșim la o terasă, facem un grătar, dansăm, un weekend la mare sau la munte etc. Ne distrăm, ne relaxăm, în general în grupuri mai mici: 2-3 dintre noi, plus familiile și prietenii. Înscrierea aceasta la maraton este, însă, ceva aparte: în primul rând grupul nu mai este deloc mic (28 participăm, iar ceilalți au promis că vin să ne susțină), iar în al doilea rând nu mai este despre distracție, ci despre efort susținut. 

“Ce v-a apucat?” – aceasta a fost întrebarea unei prietene atunci când i-am povestit cu entuziasm și mândrie ce colegi sportivi am. Întrebarea m-a intrigat, pentru că, până atunci, nu mi se păruse nimic ieșit din comun și am început să caut un răspuns.

Am început prin a încerca să înțeleg cu adevărat ce înseamnă angajamentul de participare pentru fiecare dintre noi și ce efort presupune. Primul lucru pe care l-am remarcat este că nu suntem toți ceea ce unii ar numi “genul sportiv”: o mică parte dintre noi a mai participat la competiții sportive în ultimul an, alții fac sport dar nu într-o manieră organizată, aproximativ un sfert sunt sportivi ocazionali, în timp ce alt sfert n-au în mod normal nicio relație cu sportul. Cantitatea de efort necesară pentru a încheia cu succes probele alese este deci variabilă... iar pentru cei mai noi în domeniu este destul de mare. Al doilea lucru pe care l-am observat a fost acela că nu există nicio recompensă materială pentru participarea la acest maraton... Pe scurt, avem 28 de oameni care muncesc mult să reușească, iar dacă vor reuși nu vor primi niciun ban... Am spus astfel “adio” teoriei de motivare prin recompensă financiară... Deci, ce ne-a apucat? De ce ar accepta cineva asta?

“V-a înscris compania?”, “E obligatoriu să mergeți?” – sunt alte două întrebări care mi-au fost adresate în diverse circumstanțe în care m-am mândrit cu echipa. Hai să vedem... Înscrierile au început să se facă într-o după-amiază de iulie după cum urmează: pe grupul intern de Facebook, o colegă pasionată de alergare a postat un anunț prin care își căuta colegi de ștafetă. Vreo oră nu s-a petrecut nimic. Pe la două, un alt coleg a văzut anunțul și a început să caute voluntari prin birou. Într-o oră ajunsesem deja la trei ștafete și continuau să vină, iar alți colegi se înscriau să alerge singuri un maraton sau semimaraton. Peste câteva săptămâni, au început să apară și cei care voiau la cursa populară. Rezumând – înscrierea a fost voluntară, fără presiune, fără amenințări...

Întrebarea a devenit deci și mai complicată: “Ce-i face pe 28 de adulți serioși și destul de ocupați, nu toți sportivi, să ia decizia de a depune un efort susținut de pregătire pentru a termina o cursă pentru care nu vor fi plătiți, ținând cont și de faptul că nu i-a constrâns nimeni?”
Am început să întreb prin birou: “Auzi? Tu de ce te-ai înscris să alergi?” Am primit diferite categorii de răspunsuri. Una dintre ele – la care mă așteptam cumva – a fost cea a răspunsurilor de tipul: “Pur și simplu îmi place să alerg!”. Aici s-au înscris câțiva colegi cu experiență în competiții de acest gen. Sunt cei motivați de pasiunea lor pentru sportul în sine. Sunt cei care aleargă o oră, uitând de timp, cufundându-se în activitatea lor și bucurându-se de mișcare. 

O altă categorie evidentă este formată din cei care au spus “Alerg pentru sănătate.”, “Vreau să slăbesc.” sau “Am nevoie să revin în formă.” Era de așteptat ca motivația pentru o astfel de activitate să fie pentru mulți grija pentru bunăstarea fizică personală. 
O a treia categorie a fost cea cu replici de genul “E un pretext să fiu singur cu mine să mă gândesc.”, “Știai că atunci când alergi în creierul tău se eliberează endorfine?” sau “Îmi place că ascult muzică în timp ce alerg.” Pentru ei alergarea este o metodă de evadare și regăsire în același timp – un exercițiu de eliberare de stres și păstrare a echilibrului. 

„Vreau să arăt că pot.” este și ea o categorie de răspunsuri – motivația de a câștiga aprecierea celorlalți. Este diferită de “Vreau să-mi dovedesc că pot.” – oamenii care și-au propus să-și depășească o limită și, în proces, să se cunoască pe sine, propriile puncte tari și slabe, capacitatea de efort, reziliența... Un răspuns interesant primit aici a fost “Am un pitic mic în creier care îmi spune că nu pot. Vreau să-l fac să tacă.”

Ultimele două categorii de răspunsuri mi s-au părut, însă, foarte interesante. Prima este cea a răspunsurilor “Am văzut că s-au înscris ceilalți și am vrut să fiu și eu cu ei.” și “Dacă ei pot, eu de ce nu aș putea.” Motivația lor pentru efort este dorința de a fi într-un grup și își câștigă încrederea fiind inspirați de colegi. A doua categorie este cea acelor care au zis “Alergăm împreună. Ne pregătim împreună. Nu prea mă pricep la asta, dar voi primi suport și voi învăța să mă descurc.” sau “Am văzut că mai aveau nevoie de un om. Nu puteam să-i las la greu.” Este categoria celor motivați de ideea de a reuși ca echipă, care au încredere în forța lor ca grup și în dorința celor mai buni de a-i învăța pe ceilalți. 

Uitându-mă la toate cele de mai sus, răspunsul la întrebarea “Ce v-a apucat?” ucide teoria “carrot and stick”, la fel și ideea motivației financiare. În schimb, aduce la lumină impactul mediului asupra motivației personale: (1) vrem să fim apreciați de cei din jur și atunci facem lucrurile pe care aceștia le apreciază; (2) cei din jur ne inspiră prin eforturile lor; (3) suportul primit sau dorința de a oferi sprijin ne dau aripi. În plus, într-un mediu în care oamenii pun preț pe ideea de a-ți trăi potențialul, oamenii (1) fac lucrurile cu pasiune; (2) își caută și lucrează la a-și păstra echilibrul fizic și psihic, caută activ bucuria reală; și (3) își identifică și depășesc limitele prin ceea ce fac. 

Trăind această experiență a înscrierii și pregătirilor pentru maraton aș spune că, dacă ar fi ca mâine să formez o echipă pentru a muta munții, pentru a fi sigură că oamenii sunt motivați să facă acest lucru, m-aș preocupa de mediul pe care îl creez. Un mediu caracterizat de growth mindset și preocupare reală față de bunăstarea oamenilor aduce mai mult decât orice promisiune de promovare sau bani.

Eu sunt dintre cei cu puține șanse de a scoate un timp bun. Alerg pentru a nu lăsa echipa fără un om. Mă antrenez pentru a rezista 10 km. Știu că depind de ei, iar ei depind de mine. Până să încep pregătirile, nu mai alergasem nici măcar doi pași de cinci ani. Așa că, vă rog, să-mi țineți pumnii.

Romana Baia - Partner, Head of Research&Development, Trend
 
Prima pagina | Denegare de responsabilitate | Contact
Copyright © 2011 HR Club. Toate Drepturile Rezervate