“Ce-mi doresc sa reusesc dureaza mult”
“Ce inseamna mult?”
“Cel putin cateva luni”
“Cum ar fi daca ai reusi intr-o luna?”
“Lucrez la comportamentul asta, e un proces de durata sa ma dezvat de el”
“Ce ganduri ai despre aceasta durata?”
“Cel putin un an”
“Cum ar fi daca te-ai dezvata de el acum?”
“Acum?! …as face “X” in locul lui”
“Imi e teama ca deadline-ul este prea optimist, resimt multa presiune”
“Cum ar fi daca ar fi realist deadline-ul?”
“Pai as putea sa ma adun si sa ma reorganizez”
“Si cum ai face asta?”
“Noi (ca echipa) nu avem destule resurse pentru proiectul asta”
“Daca resursele pe care le aveti ar fi tot ce va este necesar, cum ati finaliza proiectul?”
“Pai …sigur le-am organiza mai bine”
“Cum?”
Sunt doar cateva mici exemple de conversatie culese din sesiunile de coaching si aduce rapid la suprafata doua lentile asupra carora invit la explorare:
1. Legea lui Parkinson demonstrata:
“Work expands so as to fill the time available for its completion.”
Orice schimbare va dura exact atat cat timp am decis sa-i oferim, mai bine zis sa ne oferim implementarii ei. Putem vorbi aici de la schimbari de comportament pana la decizii “grele”, de la proiecte simple la cele complexe, de la ganduri si convingeri la strategii de succes in business, de la invatarea unor competente la parcursul pana la maiestria demonstrarii lor in mod practic, de la initierea unui start up la atingerea nivelului de autonomie si performanta.
Coachingul profesionist aduce provocarea explorarii a lui “cum ar fi posibil?”, scopul fiind acela de a activa potentialul si resursele latente sau directionate neproductiv, intr-un context de timp cat mai disciplinat organizat.
2. Contaminarea capacitatii de reusita
Subestimam si supraestimam in raport cu nivelul nostru emotional fata de schimbare, nu in raport cu resursele disponibile ori solutiile aplicabile.
Cand, in timpul sesiunilor, exista provocarea de a evalua, decide si actiona folosind alte repere contextuale, se intampla automat fenomenul de repozitionare si asta genereaza noi posibilitati si noi cadre de timp in care putem reusi. De aici si efectul de accelerare pe care coachingul il aduce, pentru ca zona “contaminata” nu mai are puterea sa limiteze.
Conversatia profesionala aduce, pe langa alte modele de abordare si metode de explorare, “gandirea laterala” ca instrument de crestere, concept inaintat de catre Edward de Bono in scrierile lui.
Ce “face” gandirea laterala?
Foarte pe scurt, si invit la studierea conceptului, se “ocupa” cu generarea de idei noi si, de asemenea, cu spargerea barierelor conceptuale ale vechilor idei. Asta duce la o schimbare de atitudine si de abordare, in special in situatiile decizionale si scenariile duale “bine-rau”. Ne sustine sa privim cu totul altfel lucruri pe care le-am privit sau trait emotional intotdeauna in acelasi fel sau “noi asa facem”. Ne sustine sa privim altfel, printr-un filtru realist si productiv, fiecare “nu pot”, “nu stiu”, “nu am”, “nu se poate”, “n-a facut nimeni”, etc.
Eliberarea de vechile idei si stimularea unora noi, alaturi de invatarea comportamentelor prin care ajungem sa le traim, sunt doua aspecte ale gandirii laterale regasite in conversatiile profesionale de coaching.
Impreunand cele doua lentile avem ocazia sa punem la indoiala, intr-un spatiu de siguranta, ce consideram a fi posibil si realizabil pentru noi, obiectivele smart si aspiratiile noastre calitative. Accesand aceasta stare de observare intentionata, fenomen foarte cunoscut clientilor de coaching, putem mult mai usor sa generam claritate, sa decidem actiuni posibile si resurse necesare si sa parcurgem sustinut procesele de invatare-dezinvatare-reinvatare.
O sa inchei mesajul de astazi cu un ultim exemplu: o sesiune de coaching al acestei saptamani in care s-a intamplat “miracolul” de a trece la actiunea posibila doar peste minim 6 luni la “intr-o saptamana structura proiectului va fi gata” – de altfel, acest “miracol fiind o obisnuinta a acestui tip de conversatie profesionala.
Sunt curioasa ce “miracol” ai nevoie sa concretizezi si m-ar bucura sa discutam despre asta.