Daca in trecut managerul avea in principal responsabilitatea de a coordona activitatea echipei, astazi rolul sau este mult mai complex.
Managerii de astazi trebuie sa fie, in acelasi timp:
- coach pentru oamenii din echipa;
- sustinatori ai dezvoltarii profesionale;
- promotori ai starii de bine;
- mediatori in situatii dificile;
- piloni de incredere
- lideri ai schimbarii.
Si, de multe ori, toate acestea inainte de pauza de pranz.
Cu toate acestea, multi ajung in pozitii de management fara sa fie pregatiti pentru cea mai dificila parte a rolului: gestionarea oamenilor.
Rezultatul? O generatie de manageri care incearca sa raspunda unor asteptari tot mai mari, fara sprijinul, competentele si resursele de care au nevoie pentru a reusi.
Presiunea incepe sa-si spuna cuvantul
Datele confirma ceea ce multe organizatii observa deja.
Potrivit Gallup, nivelul de implicare al managerilor a scazut la doar 22%, intr-un ritm mai rapid decat cel al angajatilor. Mai mult, din punct de vedere al starii psihologice, managerii se afla intr-o situatie mai dificila chiar decat membrii echipelor pe care le conduc.
Iar efectele nu se opresc la nivel individual.
Viitorii lideri observa aceasta realitate si, tot mai des, evita sa isi asume roluri de management. Daca organizatiile nu incep sa-si asculte managerii si sa le ofere sprijinul de care au nevoie, problema se va accentua, iar in timp vom vorbi despre o adevarata criza a succesiunii in leadership.
Managerii nu esueaza pentru ca le lipseste potentialul sau competentele. Ei se confrunta cu dificultati pentru ca rolul lor a evoluat mult mai repede decat sistemele de sprijin construite in jurul lui.
Thomas Int pune la dispozitie un ghid care analizeaza cauzele reale ale epuizarii managerilor, explica de ce abordarile traditionale nu mai sunt suficiente si arata ce poate face echipa de HR pentru a preveni scaderea performantei si a sustine liderii in mod eficient.
In acest e-book vei descoperi:
- De ce managerii de astazi sunt supusi unei presiuni mai mari ca oricand.
- Care sunt costurile ascunse ale efortului emotional si ale oboselii generate de grija permanenta fata de ceilalti.
- De ce burnoutul este o problema de sistem, nu doar o provocare individuala.
- Cum poti recunoaste din timp semnalele care anunta scaderea performantei.
- Ce pot face organizatiile pentru a-si sprijini mai bine managerii si pentru a construi un leadership sustenabil.
🔗Acceseaza e-bookul si pune in aplicare recomandarile expertilor Thomas

