O realitate: in 2023, in ciuda progreselor, femeile din UE castigau in continuare cu 14% mai putin decat barbatii. Desi un salariu egal pentru munca egala este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, practica ne arata ca implementarea sa a fost adesea dificila. Pentru a schimba acest lucru, in aprilie anul trecut, UE a adoptat Directiva 2023/970 – un set de masuri clare, care nu mai lasa loc pentru simple recomandari.
Ce aduce nou Directiva?
Stabileste standarde minime la nivelul UE privind transparenta salariala, oferind angajatilor puterea de a-si exercita dreptul la egalitate salariala. Pentru angajatori, asta inseamna un pas spre eliminarea discrepantelor salariale dintre femei si barbati. Termenul limita pentru implementare este 7 iunie 2026, iar efectele vor fi profunde, mai ales in domeniul resurselor umane.
Principalele cerinte?
- Obligativitatea masurarii obiective a nivelului posturilor: Angajatorii vor trebui sa aiba o metoda obiectiva de comparare a valorii muncii. Practic, daca nu avem Job Grading si Arhitectura posturilor bine documentate si comunicate, e timpul sa ne grabim.
- Transparenta salariala pentru candidati: Fiecare anunt de angajare va trebui sa includa informatii clare despre salariul initial sau intervalul de salarizare. Ceva ce era deja practicat de cateva companii, iar acum va deveni o regula generala.
- Dreptul la informare: Angajatii vor putea solicita detalii despre pozitionarea lor salariala comparativ cu colegii aflati pe aceeasi pozitie, defalcat pe sexe.
- Raportarea salariilor: Angajatorii vor fi obligati sa raporteze diferentele salariale dintre barbati si femei, nu doar in ceea ce priveste salariul de baza, ci si sporurile, primele si bonusurile Deci politici, grile, calcul al medianei, mediei pe nivel de post si poate si pe familie de posturi si grad….tot pachetul de pregatit din timp!
- Justitie pentru victimele discriminarii salariale: Directiva aduce o schimbare esentiala – angajatorii vor trebui sa demonstreze ca nu a existat nicio discriminare salariala. Victimele vor avea dreptul la despagubiri, inclusiv salarii retroactive si bonusuri.
Initial, aceste masuri se vor aplica companiilor cu peste 250 de angajati, dar in urmatorii cinci ani vor fi vizate si firmele cu peste 100 de angajati. Si de fapt, nu stim sigur cum va transpune in legislatia romaneasca legiuitorul…acesta este doar minimul cerut de UE.
Ce inseamna toate acestea pentru organizatii?
Adevarul este ca multe companii sunt complet nepregatite pentru transparenta salariala. Pentru organizatiile care nu dispun de procese de resurse umane obiective, de masuri de protectie adecvate sau de o cultura a transparentei, este clar ca vor trebui sa faca schimbari majore pentru a asigura din timp un mediu echitabil si politici de transparenta care vor oferi nu numai conformitate cu Directiva UE dar si un element de baza la EVP-ul companiei.
Pare complicat? Chiar este!
Dar Cteam este deja cu un pas inainte, pregatita sa ofere solutii complexe si complete pentru ca organizatiile sa fie in fruntea acestei transformari.
Ne propunem sa fim un partener de incredere in aceasta tranzitie, ajutand companiile sa se conformeze legilor privind transparenta salariala si sa reduca diferentele salariale de gen.
Ce ofera Cteam?
• Analiza structurii salariale existente
• Crearea unui sistem accesibil de evaluare a posturilor si de stabilire a benzilor salariale
• Dezvoltarea si implementarea politicilor de transparenta
• Training si educatie pentru angajati si echipele HR
• Suport si monitorizare continua
Sunteti gata pentru noile reguli? Contactati azi echipa noastra si aflati cum Cteam va poate ajuta.